"În căutarea timpului"

"Am încercat să mă ridic. Nu am putut. Am încercat să-mi amintesc unde sunt. Nu am putut. Și atunci am simțit ceva ce nu mai simțisem de ani: frica absolută. Nu frica de moarte. Frica de uitare. Frica de a nu mai fi eu. Timpul s-a rupt. S-a comprimat. S-a dilatat. S-a întors. Într-o clipă eram copil. În următoarea eram bătrân. În următoarea eram cu Irina la lac. În următoarea eram singur într-o cameră albă. Și în mijlocul acestui haos, am auzit o voce. Nu a medicilor. Nu a asistentei. Vocea Irinei. „Andrei, nu te pierde. Încă ești aici.” Memoria mea nu se pierde doar în trecut. Se pierde și în viitor. Nu voi uita doar ce a fost. Voi uita și ce ar putea fi. Timpul meu nu mai e o linie. Nu mai e o spirală. Nu mai e un nod. E o clipă ce se repetă, se rupe, se dilată, se stinge. Și în clipa aceasta, totul se întâmplă deodată: Irina mă privește. Victor fuge. Eu cad. Eu mă ridic. Eu uit. Eu dispar. Fragmente... un colaj de momente care nu se așază niciodată perfect. Memoria mea e o bibliotecă în flăcări. Unele rafturi ard încet. Altele ard brusc. Altele scapă, pentru o vreme, neatinse. Dar astăzi, în criză, am văzut ceva ce nu mai văzusem: amintirile nu dispar. Se ascund. Se comprimă. Se amestecă. Se transformă. Și uneori, când lumina e potrivită, când frica e destul de mare, când timpul se rupe… ele se întorc." ("În căutarea timpului" de Georgia Andreea Capătă)

Comments

  1. Gabi C-GJuly 7, 2026 at 1:50 AM

    "Memoria mea e o bibliotecă în flăcări. Unele rafturi ard încet. Altele ard brusc. Altele scapă, pentru o vreme, neatinse. Dar astăzi, în criză, am văzut ceva ce nu mai văzusem: amintirile nu dispar. Se ascund. Se comprimă. Se amestecă. Se transformă. Și uneori, când lumina e potrivită, când frica e destul de mare, când timpul se rupe… ele se întorc." 🥲

    ReplyDelete
  2. Gil K.July 7, 2026 at 2:04 AM

    Până la urmă toți suntem în căutarea timpului nostru, al fiecăruia dintre noi. Ne străduim să îl parcurgem în demnitate.

    ReplyDelete
  3. Gabi C-GJuly 7, 2026 at 3:03 AM

    "Pentru Andrei, care trăia într-un timp comprimat, rupt, casa părintească ar fi fost singurul loc unde durata se putea reface. Acolo, timpul nu îl mai strivea — îl îmbrățișa."🤗

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

"Moartea lui Adrian Munteanu"

Image
"Moartea lui Adrian m-a obligat să regândesc tot ceea ce știam despre oameni, despre suferință și despre limitele psihicului. În profesia mea, am învățat că fiecare om este o poveste care se desfășoară în interior, că fiecare traumă are o cauză, că fiecare simptom poate fi înțeles. Dar în ultimele luni ale vieții lui Adrian, am descoperit ceva ce nu se încadra în niciun manual: un om care nu se destrăma, ci se transforma. Ceea ce am văzut la el nu a fost o prăbușire psihologică, nici o dezintegrare a sinelui, ci o desprindere lentă de tot ceea ce îl lega de lume. A renunțat la corp, la vizibilitate, la voce, la sunet, ca și cum ar fi înțeles că identitatea nu stă în aceste lucruri. Ca și cum ar fi știut că esența lui nu poate fi atinsă de boală, nici de timp, nici de moarte. În fiecare etapă a transformării lui, am simțit că asist la ceva ce depășea granițele psihologiei. Era ca și cum Adrian ar fi trăit simultan în două lumi: una în care trupul lui se stingea, și alta în care...
Read more

"O scurtă mitologie a tragicului. Mit și moarte în cinema"

Image
 "Trăim într-o epocă saturată de informație și divertisment, de progres tehnologic și confort material. Cultura pare să se fragmenteze, să își piardă gravitatea, tragicul fiind uitat. Tragedia este forma prin care omul a învățat să-și privească limitele fără să se prăbușească, să-și accepte suferința fără să se resemneze, să-și înțeleagă libertatea fără să o idealizeze." ("O scurtă mitologie a tragicului. Mit și moarte în cinema" de Georgia Andreea Capătă). Pentru comenzi: https://kartego.ro/9786309541505-o-scurta-mitologie-a-tragicului-ro
Read more